Frauda cu carduri bancare

Nu este niciodată plăcut să fii victima unui furt, mai ales dacă este vorba despre cardul tău bancar. Deși facem tot posibilul să păstrăm în siguranță toate informațiile de facturare, nu strică să știi ce să faci în cazul puțin probabil în care cardul tău bancar este compromis sau folosit fără autorizarea ta. Ghidul de mai jos prezintă aceste măsuri în 3 pași ușori:


Raportează costurile neautorizate imediat ce le vezi

Poate părea evident, dar cu cât frauda este raportată mai repede, cu atât mai repede pot fi luate măsuri de precauție, pentru a anula plățile și a-ți securiza din nou cardul. Verifică-ți extrasul de cont al cardului cel puțin o dată pe lună, ca să te asiguri că surprinzi orice costuri nedorite înainte de a fi prea târziu!


Identifică costurile neautorizate

Dacă cineva îți folosește cardul ca să cumpere RP sau alt conținut League of Legends, vom face tot posibilul să te ajutăm! Anunță-ne că ceva nu e în regulă trimițându-ne un tichet cu următoarele informații:

  • ultimele patru cifre ale cardului;
  • primele 6 cifre ale cardului;
  • data expirării;
  • datele tranzacțiilor;
  • suma achiziției;
  • codul tranzacției, dacă îl ai.

După ce reușim să confirmăm informațiile de mai sus în sistemul nostru de facturare, putem suspenda rapid contul care folosește cardul, pentru a împiedica alte plăți și pentru a rambursa toate achizițiile efectuate.  Banii îți vor fi înapoiați în termen de 3-5 zile lucrătoare.

Alternativ, dacă cineva îți folosește cardul bancar pentru achiziții de servicii sau produse care nu sunt oferite de Riot Games, ar trebui să le contești la instituția ta financiară. Multe companii au numere de telefon gratuite și asistență non-stop, pentru a gestiona asemenea urgențe. Este o idee bună să trimiți o scrisoare după apelul telefonic. Include numărul contului tău, când ai observat că îți lipsește cardul sau că a fost folosit în mod fraudulos și data la care l-ai raportat ca furat sau pierdut.

Iată câteva numere de contact pentru cele mai populare companii de carduri:

  • American Express 1-800-992-3404
  • Visa 1-800-847-2911
  • Mastercard 1-800-627-8372
  • Discover 1-800-347-2683

Securizează-ți din nou cardul

Nu uita să soliciți companiei/băncii emitente a cardului tău să îți emită un nou card sigur, pentru ca informațiile tale să nu poată fi refolosite în mod fraudulos! Aproape fiecare companie face acest lucru automat când are loc o fraudă, dar nu strică să le-o ceri.

Costuri neautorizate din alte metode de plată

Dacă ai observat costuri neautorizate printr-o metodă de plată diferită, precum PayPal, înștiințează-ți furnizorul de plăți imediat și trimite-ne un tichet.

A fost util acest articol?

Nu găsești ceea ce cauți?

De la probleme tehnice la frustrare, suntem aici pentru a te ajuta. Trimite un tichet! Câtă vreme nu dispare printr-un portal, te vom contacta în curând.

/ Trimite un tichet
Susținut de Zendesk