Ghidul cadourilor și întrebări frecvente

Disponibilitatea de a oferi cadouri

Dacă întâmpini probleme la trimiterea unui cadou, verifică opțiunea din client pentru a afla dacă oferirea de cadouri este activă sau nu în regiunea ta.


Întrebări frecvente

De ce nu îi pot trimite un cadou prietenului meu?

Următorii factori determină dacă poți trimite sau primi cadouri:

  • Jucătorul care primește un cadou trebuie să fi fost pe lista ta de prieteni timp de cel puțin șapte zile.
  • Jucătorul care trimite sau primește un cadou nu poate fi blocat sau suspendat (inclusiv prin Sistemul de feedback instantaneu).

De asemenea, există reguli specifice pentru tipurile diferite de cadouri oferite:

OFERIREA DE CONȚINUT (skin-uri, campioni, pagini de rune)

  • Pentru a trimite un cadou, trebuie să fii cel puțin la nivelul 10.
  • Poți trimite până la 10 cadouri la fiecare 24 de ore.  
  • Nu poți primi mai mult de 10 cadouri în 24 de ore.

OFERIREA DE RP

  • Pentru a trimite RP, trebuie să fii cel puțin la nivelul 15
  • Poți trimite până la 5 cadouri în RP la fiecare 24 de ore
  • Poți primi până 5 cadouri în RP la fiecare 24 de ore

 

De ce nu pot face cadou RP sau conținut pe care le dețin deja?

Sistemul nu îți va permite să faci cadou conținut sau RP pe care le deții deja. Ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate din acest motiv.

 

Ce pot să ofer drept cadou?

Le poți trimite prietenilor tăi: campioni, skin-uri, skin-uri pentru gărzi, RP, iconițe de invocator, pagini de rune, chei hextech, cufere hextech și anumite recompense specifice evenimentului.

 

Am eliminat din greșeală un prieten din listă. Cum pot să-i trimit acum un cadou?

Va trebui să îți adaugi din nou prietenul în listă și să aștepți cel puțin șapte zile până când îi poți trimite un cadou.

 

De ce nu îmi pot folosi cardul de RP preplătit în Centrul de cadouri?

În Centrul de cadouri sunt acceptate numai anumite metode de plată. Pur și simplu îi poți trimite prietenului tău codul PIN al cardului tău, pentru ca acesta să-l revendice în clientul din joc.

 

Cum îmi pot recupera un cadou pe care l-am trimis?

Cadourile nu pot fi rambursate. Te rugăm să te asiguri că ai verificat bine înainte de a trimite un cadou, pentru a fi sigur că invocatorul potrivit primește conținutul vizat de tine.

 

Mi s-a spart contul și s-au făcut cadouri în stânga și-n dreapta! Ce pot să fac?

Te rugăm să ne trimiți un tichet direct, iar un specialist din echipa noastră se va ocupa cu plăcere de acest caz.


Cum trimiți cadouri

Acum există două moduri de a trimite cadouri prin intermediul clientului League!

Primul mod este cel standard (prin magazin): 

  • Intră în magazin și dă clic pe iconița cadou din colțul dreapta-sus
  • Alege din listă prietenul căruia vrei să-i trimiți cadoul
  • Alege tipul cadoului (campion, skin, RP) pe care vrei să-l trimiți prietenului tău
  • Alege conținutul pe care vrei să-l faci cadou
  • Introdu un mesaj personal și dă clic pe butonul ''Trimite cadou''

NOUL mod ÎMBUNĂTĂȚIT de a trimite cadouri este prin intermediul Panoului social din clientul League of Legends!

  1. Pasul 1 este să faci clic dreapta pe prietenul căruia vrei să-i trimiți cadoul prin intermediul Panoului social din clientul League. (Dacă această acțiune este neselectabilă, înseamnă că jucătorul căruia încerci să-i trimiți cadoul nu este eligibil pentru primirea de cadouri de la tine sau că tu nu ești eligibil să trimiți cadouri. Pentru lista completă de cerințe privind cadourile, citește la începutul acestui articol!) 
    •  
  2.  În lista de acțiuni, fă clic pe textul 'Oferă cadou', care te duce direct la al doilea pas din fluxul Centrului de cadouri, unde poți alege cadoul pe care vrei să-l trimiți acestui jucător.
  3. De aici poți continua cu același flux al Centrului de cadouri pe care l-ai folosi în vechea metodă de trimitere a cadourilor! 

Spor la cadouri!

 

 

A fost util acest articol?