Seturile de obiecte îți permit să înlocuiești ''Obiectele recomandate'' în magazinul din joc cu propriul tău build. Creează un rând de obiecte pe care să le cumperi la început, altul pentru a-ți aminti ce obiecte să cumperi când ai un joc bun sau unul slab, un al treilea pentru a-ți aminti să cumperi gărzi.
Primul tău set de obiecte
Dă clic pe secțiunea ''Obiecte'' de sub tab-ul ''Colecție'' și adaugă primul tău set de obiecte dând clic pe iconița în formă de plus de lângă bara de căutare a seturilor de obiecte (sau ''Creează un set nou de obiecte'' dacă nu ai făcut unul deja).
Vei începe prin a selecta campionii care vor folosi setul de obiecte și harta pe care vei juca. Odată ce ai făcut asta, vei vedea meniul de configurare a setului de obiecte. Poți căuta obiectele în același fel în care faci asta în timpul jocului. Trage-le în partea dreaptă pentru a crea un nou rând de obiecte. Folosește aceste rânduri pentru a salva obiectele tale de început sau pentru a te ajuta să-ți amintești ce să cumperi când ai un joc bun sau unul slab.
Sloturi de obiecte preferate
Începând cu patch-ul 7.17, poți decide în care slot ajunge fiecare obiect pe care-l cumperi. În acest fel, ''Clepsidra Zhonyei'' va ajunge de fiecare dată în slotul potrivit și nu-ți vei spama ''Cizmele de viteză'' pentru a rămâne în viață. Slotul de obiecte va apărea într-o grilă mică deasupra obiectului din setul tău:
Întrebări frecvente
Dacă reinstalez jocul, va trebui să recreez seturile de obiecte?
Seturile de obiecte sunt salvate pe servere, așa că imediat cum ai creat unul, acesta va fi salvat pe contul tău.
Pot descărca seturi de obiecte de la terți?
Poți descărca seturi de obiecte de la comunitate, dar nu vei putea să le editezi odată ce au fost descărcate.
Pot avea mai mult de un set de obiecte per campion?
Da!